Daily, Thoughts

(Română) Se publică mult și fără rost – despre creatori de conținut și cultura ca marfă

March 11, 2017

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Faptul că tot mai multă lume are acces la internet facilitează apariția anumitor personaje care cu sau fără voia  lor ajung formatori de opinie. Modul în care un videoclip, un articol sau o carte ajung azi populare nu este mereu previzibil, dar  greutățile nu se opresc odată ce „ai dat lovitura”, ci probabil tocmai atunci încep. Asemenea unei revoluții în urma căreia tiranul este înlăturat,  scriitorul, blogerul/vloggerul trebuie să se confrunte cu „ziua de după”(cum o numea Slavoj Žižek) – adică momentul în care te trezești din beția succesului și îți dai seama că într-un timp foarte scurt poți să devii irelevant dacă nu continui să produci. În sensul acesta, putem observa o dialectică în care „stăpânul” ajunge „sclav”; în alte cuvinte, creatorul de conținut este supusul consumatorilor care într-un fel sau altul îi mențin acestuia statutul de „stăpân” (sau „îl mențin relevant pieței”) doar dacă acesta continuă să producă. Și astfel, internetul este suprasaturat de bloguri, vloguri și articole care sunt produse pe bandă rulantă doar pentru a-l menține pe creator pe linia de plutire. Creatorul de conținut este sclavul propriei sale creații, iar dacă nu-și atinge „norma”, piața își va orienta imediat atenția spre alt personaj.

Un lucru similar se întâmplă și la nivel academic – unde se publică deseori articole doar pentru a mai trece o linie în CV – sau în artă, care este o marfă. Astfel, dialectica „sclav” – „stăpân” transformă creatorul de conținut într-un bufon care dansează în funcție de cum îi cântă piața. În timp ce conținutul de calitate zace „prăfuit” într-un sertar sau într-un colț neatins al internetului datorită unei promovări slabe, prostia bine promovată devine normă. Calitatea conținutului scade drastic, în timp ce articolele și videourile săptămânale sunt absolut necesare pentru a te ține pe linia de plutire: dacă încetezi să publici sau întârzii, îți ia altcineva locul. Boris Groys, în „Topologia aurei” a surprins foarte bine acest demers:

„Acum lucrurile stau altfel: artistul face doar ceea ce place spectatorului. Iar asta înseamnă: nu artistul poartă responsabilitatea pentru deciziile sale auctoriale, ci spectatorul. Arta se transformă, prin aceasta, într-un fel de cercetare a pieței, într-un plebiscit continuu, într-un mereu repretat sondaj de opinie.[…] Astfel, artistul zilelor noastre nu ia decizii pe baza preferințelor sale, ci pronind de la anumite asumpții cu privire la preferințele clienților săi potențiali.”[1]

Desigur, Groys are în vedere arta contemporană, dar eu cred că aceeași schemă se aplică și în cazul creatorilor de conținut online sau editurilor care ar publica mai degrabă cartea unei vedete neinteresante decât un manuscris bine scris. În fond, o editură nu este o asociație caritabilă: precum artistul, și editura se menține în viață dacă oferă produse pe placul publicului. Dar acest lucru pare a fi un cerc vicios: calitatea scade pentru a vinde produsul, iar datorită lipsei de produse de bună calitate suntem nevoiți să consumăm produse de proastă calitate. Așa ne trezim că internetul este plin de videouri în care oameni banali se filmează cum fac lucruri banale în viața de zi cu zi, că articolele de tip „clickbait” se vând cel mai bine și că pentru a publica o carte de filosofie, o editură este nevoită să publice o mizerie pentru a acoperi pierderile financiare. Acest lucru este o urmare a faptului că valorificăm mai mult entertainmentul [divertismentul] decât informația de calitate. În acest demers sunt deopotrivă vinovați consumatorii, cât și creatorii de conținut.

 

[1]Boris Groys – Topologia aurei și alte eseuri, Ed. Idea Design & Print, Cluj, 2007, p.14

Comments

You Might Also Like