Jurnal, Razne

La ce ne folosește un trup frumos – pentru ce ne antrenăm?

iulie 23, 2015

                                                                                            Fotografiat de Chris Devour

        Mereu am susținut ideea conform căreia în spatele standardelor estetice se ascund – sau ar trebui să se ascundă – motivații și probleme mult mai profunde, ce nu au ca scop doar încântarea ochiului. În alte cuvinte, consider că „standardul” în ceea ce privește estetica corpului uman ar trebui să fie setat de funcționalitate – adică mușchii pe care-i antrenăm să nu ne servească [doar] ca decorație, ci mai degrabă să ne îmbunătățească viața, sănătatea.

          Ironic sau nu, consider că anticii s-au apropiat cel mai mult de un ideal al frumuseții trupului uman, dar greșeala omului modern – și tendința generală, de altfel – este aceea de a inversa procesul. Astfel, încercând să obțină un „trup atletic”- în mod paradoxal-, oamenii devin mai rigizi, mai condiționați, mai imobili. Așadar, în loc să repetăm mecanic niște mișcări într-un mediu închis ce ne limitează creativitatea (sala de forță, spre exemplu), ar trebui mai degrabă să ne gândim cum ne-am putea condiționa trupul pentru a fi capabili să ne cățărăm, luptăm, fugim, rostogoli, înota, sări etc – în alte cuvinte,  să încercăm să devenim niște „mișcători” complecși, nu doar un boxer, culturist, gimnast, înotător complex, lăsând restul activităților pe dinafară. În urma antrenamentelor ce au ca scop clădirea unui corp funcțional, mușchii se vor dezvolta ca „replică” la activitățile respective; „repartizând” totodată inteligent mușchii pe suprafața corpului- în alte cuvinte, într-un sens metaforic, putem zice că ne „întrebăm” corpul de ce are nevoie, iar el ne oferă replica în funcție de activitățile fizice pe care le avem.

          In zilele noastre, industria fitness reușește să-l păcălească pe om că are nevoie de un piept imens, de un spate lat care-i reduce mobilitatea, și tot felul de astfel de „instrumente” [inutile] pentru care-și sacrifică mobilitatea, sănătatea, banii și timpul. Problema cu acest tip de corp promovat de industria fitness este că riscă să fie un corp care se limitează singur, ca un nas care nu e făcut pentru a respira. Omul „crescut în sală” este dependend în primul rând de o sală de forță, de suplimente, de foarte multă mâncare [nesănătoasă deseori], dar și de timp – căci un bodybuilder profesionist, spre exemplu, va trebui să mănânce din două în două ore pentru a-și menține greutatea, dar va trebui să își și gătească excesiv. În plus, odată cu vârsta, bodybuilderii riscă să sufere de palumboism și multe alte probleme de inimă, articulații etc. Așadar, mă întorc la ce am zis adineauri, și-anume că omul modern folosește o mecanică inversă: se adaptează la niște aparate (și trenduri) care-l vor face să pară atletic, în loc să aibă activități dinamice, solicitante, diversificate, care-l vor face în cele din urmă să aibă un trup atletic și o inteligență și creativitate mai complexă.

         Am evoluat ca ființe active, foarte ușor adaptabile la mediul înconjurător, iar complexitatea mișcării este ceea ce ne definește. O „mecanică” corectă s-ar baza pe relația necesitate-adaptare, nicidecum pe o adaptare la o necesitate care nu există (ex: adaprarea la„necesitatea” de a împinge 300 kg într-o sală de forță). De  asemenea, în starea naturală, omul nu va fi solicitat să-și folosească doar bicepsul și spatele într-o zi, iar în ziua următoare doar picioarele – acest lucru pur și simplu nu se întâmplă. În schimb, este mult mai probabil ca diferite grupe de mușchi să fie nevoite să lucreze împreună pentru a scăpa de un prădător, pentru a vâna, depăși obstacole etc. dezvoltând astfel tipare complexe de mișcare. Faptul că în ziua de azi nu mai vânăm animale sau nu mai fugim de prădători nu înseamnă că nu trebuie să ne mai mișcăm; din contră, dacă vrem să ne păstrăm sănătoși, trebuie să ne mișcăm zilnic.

          Ca o critică adusă unei abordări greșite a activităților fizice, Ido Portal, „maestru al mișcării” pune o întrebare: „ce nevoie ai să miști un obiect exterior ție, dacă nu reușești să-ți controlezi propriul corp?”¹ Realmente, în cazul supraviețuirii în natură, faptul că ridici 500 kilograme nu te va ajuta prea mult când va trebui să vânezi, să călătorești mult având puțină mâncare, să te cațeri pe anumite stânci, să alergi. Este de-a dreptul ironic cum companiile de suplimente își promovează produsele spunând că sunt pentru adevărații bărbați prădători, duri, dar acești „prădători” își cumpără carnea dintr-un supermarket, iar în cazul în care ar fi trebuit să vâneze ei singuri pentru hrană, probabil că ar fi murit de foame [și n-ar mai fi arătat așa]. Desigur, un bodybuilder poate învăța să se cațere pe munte,  dar problema nu vizează doar capacitatea acestuia de a executa într-o zi o activitate fizică, ci de a reuși să aibă pe termen lung un stil de viață sustenabil. Acest lucru face trimitere și la o dietă adecvată și la relația dintre cantitatea de alimente consumate și efortul și timpul dedicat obținerii, preparării și consumului respectivelor alimente – iar toată această ecuație poate părea și mai puțin rentabilă dacă observăm rezultatele respectivului stil de viață.

         Un antrenament complex, dinamic, solicită nu doar fizicul, ci și intelectul omului, iar faptul că ne obișnuim să ne antrenăm regulat și învățăm să ne adaptăm diferitelor obstacole ne poate folosi și pe alte planuri. Desigur, în spatele unei persoane obsedate de modul în care arată, se pot ascunde diverse complexe, iar cei ce se declară mândri de un corp „prea greu” ar trebui mai degrabă educați cu privire la riscurile la care se expun, decât să fie judecați.

       În viața mea, momentul care a marcat trecerea de la „estetic” la funcțional a fost când era să rămân paralizat din cauza unor probleme la coloană. Deși aș putea da vina pe un accident rutier pe care l-am suferit, cred că de asemenea au contribuit la problemă și activitățile fizice abuzive. Așadar, în ciuda faptului că medicul mi-a zis că nu voi mai putea să fac vreodată sport sau arte marțiale (sportul pe care-l practicam înainte să mă accidentez), am decis să mă încăpățânez și să-mi inventez un program care să-mi redea flexibilitatea, mobilitatea, vitalitatea. Astfel, am renunțat la activități fizice inutile, cât și la exerciții ce pun presiune pe coloană și m-am orientat spre mișcări complexe. De atunci, nu am mai avut nici o problemă sau durere, și am putut liniștit să mă cațăr [pe munte] să alerg, să-mi fac antrenamentele și chiar m-am întors la arte marțiale. Frumusețea acestui mod de abordare a dezvoltării trupului este că dezvoltă printre altele și intelectul, nu răpește timp și energie pentru dezvoltarea inutilă a anumitor părți a corpului, și lărgește orizontul practicantului.

      În fine, ceea ce ar trebui să ne motiveze să ne antrenăm ar trebui să fie dorința de a fi sănătoși, pentru a fi capabili să le fim alături celor dragi, de a nu-i împovăra, dar și dorința de a da naștere unor noi tipare complexe de mișcare menite să ne ajute în diverse situații. De asemenea, exersându-ne voința prin mișcare, ne vom naște un psihic mai puternic, ce va putea trece [mai] ușor peste obstacolele întâlnite în viață

     Așadar, o minte sănătoasă într-un corp sănătos? categoric. Pe final, mi-am amintit de un pasaj din dialogul platonic Charmides unde Socrate încerca să-l convingă pe interlocutorul său Charmides că nu se poate să vindeci corpul, fără a vindeca mintea și sufletul – să nu fie acesta oare idealul: încercarea de a dezvolta și îmbunătății trupul împreună cu mintea și sufletul?

„[…] tot așa și cu descântecul ăsta, Harmide, l-am învățat în oaste de la un doctor trac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. […] Dar, adaugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, și că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească.”²

Până la urmă, trupul este „platforma ” cu care operăm atât când ne angrenăm în activități fizice, cât și când ne implicăm în activități intelectuale – așa că de ce să nu ne îmbunătățim această platformă?


1. https://www.youtube.com/watch?v=WPnXjFNSf1o
2. Platon-Dialoguri, Ed. Antet, tradus de Șt. Bezdechi, pg.113

Comments

You Might Also Like