Katharsis

Inițiere în alchimie: transformarea sinelui

septembrie 23, 2015

       Când discutăm despre alchimie, un prim lucru pe care trebuie să-l înțelegem este faptul că în relația cu chimia modernă, alchimia mai este relevantă doar din punct de vedere istoric. De altfel, valoarea sistemului filosofic al alchimiștilor nu are nimic de-a face cu interpretarea ad litteram a operațiilor alchimice; mesajul fiind mai degrabă unul codificat, ascuns printre alegorii, simboluri și formule. Așadar, esența alchimiei nu este transformarea metalelor, ci mai degrabă transformarea sinelui.

      Alchimiștii ne spun povestea materiei care trece prin patru stări principale: nigredo, albedo, citrinitas, rubedo. În nigredo, materia este plină de impurități, „neșlefuită”, urmând ca în albedo să fie „curățată”, împărțintă în două principii opuse. Citrinitas reprezenta transmutarea argintului în aur, sau stagiul „bătrânului înțelept” – conform psihologiei analitice a lui Carl.G.Jung. În fine, în starea de rubedo, cele două principii opuse se împreunează (coniunctio), dând naștere vulturului bicefal (sigla blogului), fapt ce simbolizează descoperirea sinelui autentic, ultima etapă a conștiinței.

        O călătorie inițiatică asemănătoare găsim și în tarot, precum remarcă Oswald Wirth¹, unde povestea începe cu nebunul, ce în franceză este numit Le Fou, asemânându-se cu Le Feu (foc), astfel făcând trimitere la procesul alchimic al transformării plumbului în aur. Probabil jocul de cuvinte ne poate duce cu gândul și la principiul veșnic amintit de alchimistul Theophrastus Ph. Paracelsus, ce mereu îi îndeamnă pe alchimiști să-și treacă teoriile prin foc, adică să le testeze, experimenteze. De asemenea, focul simbolizează și principiul activ, sau libidoul – descris de Jung ca fiind acea energie [psihică] a individului. Mai mult de atât, dacă interpretăm focul drept voința sau potența de transformare a individului, putem concluziona că focul care arde în Athanor (cuptorul alchimiștilor) este voința necesară „arderii impurităților” – combustibilul care transformă plumbul în aur. De altfel, și Gaston Bachelard, în „Psihanaliza focului” vorbește despre complexul lui Prometeu, fiind explicat drept „complexul lui Oedip în viața intelectuală”²– practic focul este acel motor care ne împinge să vrem să cunoaștem mai mult. Paracelsus spunea că nici o operație nu se poate face fără acest foc.³

      Este just să considerăm atât alchimia, cât și tarotul sisteme filosofice exprimate prin alegorie, ce se axează pe potențialul ascuns în orice individ (i.e. starea de nigredo, nebunul), care prin muncă și șlefuire continuă ajunge să-și descopere sinele autentic:

„nigredo este revelarea incompletitudinii substanței, care are nevoie de prelucrare pentru a deveni aur. De aceea materia strigă după ajutorul unui om, care, știind și înțelegând, să-i salveze sufletul din tărâmul de jos.”4

       Nigredo mai simbolizează și umbra sinelui, sau înfruntarea sinelui cu umbra sa. În albedo are loc conștientizarea umbrei sinelui, iar impuritățile (conceptele inutile, dăunătoare) sunt înlăturate. De asemenea, conceptele opuse anima și animus sunt conștientizate, ele urmând să fie reunite prin operația alchimică în rubedo: Soarele (aur, masculin) și Luna (argint, feminin) se unesc; această operație simbolizând totodată uniunea dintre conștient și inconștient – conștiința în plinătatea ei. În acest sens anumiți gnostici, dar și unii psihanaliști și istorici ai religiilor au concluzionat că Marea Artă semnifică combinarea masculinului (sulf) cu femininului (mercur) – un proces mai mult sau mai puțin cu conotație sexuală. Mircea Eliade, mare istoric al religiilor observă că:

„Alchimia europeană definește Marea Artă ca <secretul> combinării <Masculinului> cu <Femininul>.”5

          Un alt lucru pe care Paracelsus și alți alchimiști îl repetau era faptul că pentru a împlini operația alchimică, este nevoie ca fiecare pas să fie făcut perfect, iar ordinea trebuia să fie respectată. Acest lucru ne amintește că trebuie să fim perseverenți, să nu ne abatem de la drum, căci altfel nu vom ajunge la starea de rubedo. Alchimistul este cel ce face din haos, o ordine (ordo ab chao), iar într-un sens, consider că simbolul vulturului bicefal este reprezentativ întregului proces de acceptare, integrare și transformare a umbrei în întregul ființei. Vulturul cu două capete este anima și animus fuzionate, este umbra conștientizată – inconștientul conștientizat.

      Oswald Wirth remarcă faptul că aceste vechi simboluri și alegorii mistice raprezentau podul dintre latura conștientă a omului, și inconștientul colectiv.6 După cum am amintit mai sus, nigredo poate simboliza și umbra sau inconștientul [colectiv] – izvor de arhetipuri și simboluri. Așadar, momentul în care ieșim din negura (nigredo), din starea mizeră de necunoaștere și ignoranță este momentul în care am ajuns să fim conștienți de umbra noastră, când separăm obiectul de subiect în procesul proiecției umbrei.

       În fine, alchimiștii s-au folosit de diverse formule pentru a-și scrie „rețetele alchimice”, pentru a ține departe de ochiul profan cunoașterea. Un obicei des întâlnit era asocierea diferitelor metale și etape ale transformării (e.g. putrefacția) cu diverse nume mitologice, transformând astfel o rețetă alchimică într-o poveste sau un mit – sau invers. Spre exemplu, zeului Apollo (Soarele) îi corespundea aurul. Jean Marie Ragon afirmă mai departe că mitul grecesc al uciderii șarpeleui Python de către Apollo ascunde o operație alchimică, o întâlnire între materia grosieră și focul filosofic.7 De altfel, mulți psihanaliști (e.g. Jung) s-au preocupat de interpretarea miturilor într-o notă mai degrabă metaforică, crezând în sensurile ascunse din spatele metaforelor, miturilor și operelor alchimice (vezi interpretarea lui C.Jung asupra textului „Aurora Consurgens”). Am țint să menționez aceste lucruri deoarece cei mai mulți sunt sceptici cu privire la alchimie (mă număr și eu printre ei), dar cred că în cea mai mare parte, scepticismul se datorează unei interpretări ad litteram a textelor alchimice/ miturilor. Și consider că este evident că rețeta alchimică a lui D’Espagnet care includea un dragon roșu și sapte sau nouă vulturi curați care se transformă într-o lebădă, nu ne cerea să facem rost de un dragon roșu propriu-zis (și nici nu pretindea că acesta se va transforma într-o lebădă). Iar în ceea ce privește Trinosophia Contelui de Saint-Germain, ar fi o nebunie să credem că acea călătorie fantastică a avut într-adevăr loc.

        O concluzie, și o recapitulare totodată, ar fi aceea că alchimia este un sistem filosofic complex, bine clădit, revelat în etape. În spatele formulelor cu caracter aparent chimic sau mitologic, se ascund învățături frumoase, iar cunoașterea ultimă îi este rezervată doar celui cu mintea ageră, care scapă din labirinturile construite de alchimiști. Mi se pare că Mircea Eliade și-a încheiat foarte frumos lucrarea „Cosmogonie și alchimie babioloniană”, reamintindu-ne că oricine are potențialul de a deveni aur, de a-și transforma defectele și sinele impur (plumbul), în aur:

„Transmutația metalelor, care ajunge la un moment dat ideea de bază a alchimiei, își are justificarea în această credință că orice metal se poate desăvârși până la perfecțiunea ultimă a materiei, transformându-se în Aur.8

– Fotografiat de Chris Devour


1. Oswald Wirth – Portretul unui maestru spiritual, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2014. p. 102
2.Gaston Bachelard – Psihanaliza focului, Ed. Univers, București, pp. 35, 40
3. Theophrastus Ph. Paracelsus – Misterele supreme ale naturii, Ed. Herald, București. 2011, p.22
4.Carl.G.Jung – Mysterium Coniunctions, Ed. Trei, 2006, București, p. 203
5.Mircea Eliade – Cosmogonie și alchimie babiloniana p.70
6. Oswald Wirth – Portretul unui maestru spiritual, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2014. p. 102
7.Jean Marie Ragon – Masonerie ocultă și inițiere hermetică, Ed. Herald, București, 2013, p. 164
8. Mircea Eliade – Cosmogonie și alchimie babiloniană, Ed. Moldova, Iași, 1991, p.107

Comments

You Might Also Like