Katharsis

Distruge-ți dogma, depășește-ți maestrul

decembrie 28, 2015

      Când clădești o bază strașnică pe care să se înalțe cunoașterea trebuie mai întâi să începi cu fundația – iar dacă fundația e clădită prost, trebuie să o înlocuiești. Avem cu toții convingeri pe care nici nu le bănuim că ar putea să fie nefondate, simple prejudecăți moștenite sau sisteme învechite ce și-au înfipt rădăcinile otrăvite în mintea noastră. Iar aceste credințe dăunătoare încolțesc periodic în mintea noastră, așa că trebuie din când în când să facem un exercițiu de introspecție pentru a ne asigura că modul în care trăim și acționăm este cel corect, sănătos.

      Distrugerea prejudecăților nu este deloc un lucru ușor, căci prejudecățile și sistemele prefabricate de gândire ne oferă liniște. Totul în mintea noastră este ordonat, [credem că] știm cum e ordonată lumea. Astfel, aceste false credințe devin un soi de ancoră într-o realitate iluzorie, oferindu-ne o falsă stabilitate, afundându-ne tot mai tare în minciună. Pe de altă parte, dacă alegem să ne revizuim cu fiecare ocazie sistemul de valori și viziunea personală asupra lumii, e posibil să ne simțim constant pierduți în marea de sisteme, dogme și păreri. Totuși, câștigăm ceva: devenim liberi, suntem capabili să gândim dincolo de limitele setate de societate.

       Dar de ce sunt sistemele dăunătoare? De ce să nu acceptăm o dogmă? Ei bine, odată ce-am acceptat o dogmă, ne-am ucis spiritul creator, încetăm să ne mai dezvoltăm. Orice dogmă sau sistem limitează libertatea, căci impune un anumit mod în care trebuie să gândim, să ne comportăm, să ne manifestăm [artistic]. Să ne gândim la numeroasele curente artistice ce s-au suprapus și contrazis de-a lungul anilor: progresul nu ar fi fost posibil fără acei oameni răzvrătiți, care doreau să arate lumii o nouă cale, un nou mod de a face ceva. Aici F.Nietzsche a punctat foarte bine când, comprimând esența unei reforme în doar două rânduri, a scris celebrele cuvinte ce aveau să fie mai târziu sloganul avangardei:

   „Noi însă vrem să devenim ceea ce suntem, cei noi, cei unici, cei fără de asemănare, cei ce-și sunt proprii legiuitori, cei ce se creează pe sine!”¹

       Riscul la care ne supunem când decidem să privim lumea prin ochii unei dogme/ personalități / sistem este că pierdem tot ceea ce sistemul respectiv nu include. Adică nu vom vedea niciodată imaginea de ansamblu, ci ne vom canaliza atenția doar pe anumite elemente considerate importante de respectivul sistem. Dar omul cu adevărat inteligent nu lasă asta să se întâmple. Suntem captivi subiectivității, într-adevăr, căci nu putem să privim lumea din afara propriei perspective, deci o perspectivă cu adevărat obiectivă asupra lumii nu vom avea niciodată probabil, dar renunțarea la prejudecăți și depășirea sistemelor/dogmei e un pas înainte.

        Pentru a putea să ne considerăm cu adevărat liberi, trebuie să încetăm să ne mai făurim idoli, indiferent dacă acești idoli sunt alți oameni pe care-i apreciem, sau anumite sisteme filosofice/ politice/ artistice etc. Și-n umbra unui stejar bătrân, nu poate să crească nimic. Să ne depășim deci fricile, să ieșim din zona de confort atât de toxică pentru dezvoltarea noastră, iar spre învățători să privim cu drag, dar să nu ne temem să-i depășim. Căci dacă vrei să-ți cinstești cu adevărat învățătorul, trebuie să-l depășești:

„Un învățător e răsplătit prost cand rămâi pentru totdeauna invățăcelul lui doar. Și de ce nu vreți voi să-mi smulgeți pentru voi cununa?
Îmi dați cinstire acum, dar ce-ar fi dacă, într-o zi, venerația asta a voastră s-ar răsturna? Păziți-vă să nu vă ucidă o coloană în prăbușirea ei!
[…] Acum eu vă poruncesc să mă pierdeți pe mine și să vă găsiți pe voi; abia când toți mă veți fi renegat, mă voi întoarce printre voi…”²

 

 


1.Friedrich Nietzsche- Știința Voioasă, Ed. Humanitas, București, 2006, p. 212-213
2.Friedrich Nietzsche-Ecce Homo,Editura Humanitas,2012,pg.9-10

Comments

You Might Also Like