Cotidian, Razne

Gândirea pozitivă e pentru bogați

mai 29, 2016

        Gândirea pozitivă e pentru bogați, sau o critică adusă filosofiei tip new-age. Nu, nu ești „recunoscător Universului” pentru ceea ce ai și gândirea ta pozitivă nu va influența în nici un fel modul în care se desfășoară lucrurile în lume. Cel mult poți zice că gândirea ta pozitivă e un soi de terapie proastă (sau e efectul unei terapii) – sau o decepție. Mă refer aici la acei oameni care consideră că există o relație cauzală între gândurile lor și efectele care „se materializează în planul real”. Trebuie să recunosc că acești oameni au tototuși ceva în comun cu Buddha (dar aici mă refer la Buddha prințul, care n-a ieșit încă din palat): trăiesc într-o iluzie.

        Iți scoți mașina scumpă din garaj (pe care ai primit-o cadou la 18 ani), conduci până la cea mai apropiată cafenea [de fițe] și dai share la o postare despre cât de recunoscător îi ești „Universului” pentru ceea ce ai. Între timp, undeva într-o țară mai puțin dezvoltată, un copil muncește într-o fabrică pentru un bol de orez pe zi – dar e vina lui că nu i-a transmis Universului intenția sa, nu? Toată industria construită pe pilonii unor decepții precum „gândire pozitivă”, „dezvoltare personală” și „discursuri motivaționale” este din partea oamenilor bogați, pentru cei bogați (mai sunt și cazuri nefericite de oameni mai puțin bogați care caută fără succes norocul în tot felul de traininguri și „secrete” – și dau bani grei pentru asta… ce ironie!). Mă gândesc la „arhetipul omului de succes” care vine să vorbească în fața unei mulțimi despre cum gândirea sa pozitivă i-a transmis Universului intenția necesară, și așa a făcut el bani. Ulterior vine întrebarea: „bine, bine, dar zici că n-ai muncit deloc pentru banii tăi?” – răspunsul este unul de-a dreptul stupid : „am muncit, dar Universul (sau Dumnezeu, sau altă „energie” obscură)  nu-l ajută decât pe cel ce muncește”. Păi și atunci unde e „aportul Universului”? Mă descurc și singur, mulțumesc.

        În ceea ce privește discursurile motivaționale (care sunt tot mai populare pe internet), mi se pare de-a dreptul ironic faptul că sloganul în jurul căruia se învârte toată industria e cunoscutul „just do it” (pur și simplu fă-o). Ironia constă în faptul că dacă ar fi să urmezi sloganul, n-ai mai da bani pe conferințe și traininguri, și n-ai mai pierde ore în sir pe youtube privind filmulețe motivaționale, ci ai face ceea ce ți-ai propus – așa, „pur și simplu”. Mai e și următorul aspect de luat în calcul: în majoritatea filmulețelor ni se dă exemplul unui sportiv care-și depășește limitele, dar mă întreb dacă „motivația” se aplică și în cazul unui tânăr chimist, matematician, scriitor – e mereu vorba doar despre motivație, sau mai sunt multe alte lucruri de luat în calcul? Oricum, chiar și în cazul sportivului aceste filmulețe sunt irelevante: pe sportivul de succes îl găsești în sala de antrenament muncind, nu stând pe scaun în fața calculatorului…dar trebuie să iasă și banii de undeva (de preferat din buzunarele naivilor), nu?

       Deseori se neglijează următorul aspect, și anume faptul că niciodată nu este în întregime meritul individului pentru ceea ce are/obține: întotdeauna a existat o conjunctură favorabilă, o piață, un avantaj genetic, o familie bogată în spate, lipsa concurenței etc. În condițiile acestea – mai în glumă, mai în serios -, poate ar fi mai rațional să le mulțumești predecesorilor tăi (pentru că ai înălțimea necesară să joci baschet de performanță, spre exemplu). Sau de ce nu, mulțumește-le părinților pentru ceea ce ți-au oferit (e mai rațional decât să-i mulțumești unei creaturi fictive obscure).

        În fine, când zic că „gândirea pozitivă este pentru bogați” mă refer la faptul că întotdeauna în cazul „gândirii pozitive” (de tip „The Secret” ), gândirea pozitivă apare doar după ce omul atinge succesul – adică nu o să vezi un sărac că „transmite Universului intenția sa”, iar într-o lună se plimbă pe Hollywood Walk of Fame într-un frac cusut cu ață de aur. Desigur, mai există și acei nefericiți care trăiesc într-o minciună, și speră că „energiile” și „vibrațiile pozitive” îi vor scoate din starea în care se află, fără ca ei să miște vreun deget. Dar este într-adevăr caraghios tipul omului care s-a născut cu banul în mână, și îi este recunoscător unei „energii” pentru ceea ce are (apropo, pe copilul din fabrică nu-l iubește „Universul”?). Și acest tip de gândire naște un soi de elitism care ne face să  credem că este în totalitate meritul nostru că avem ceea ce avem, în timp ce oamenii nefericiți nu sunt nefericiți datorită unor conjuncturi nefavorabile (la care poate am contribuit și noi, în mod indirect), ci deoarece „nu-și conștientizează adevăratul Eu” sau „nu au o gândire pozitivă” – ce ridicol! Desigur, majoritatea curentelor și sistemelor de gândire de tip new-age sunt reproduceri foarte proaste ale unor sisteme filosofice orientale.

         În timp ce lumea burgheză soarbe ușor din vin, discutând despre succesul pe care-l are și cât de importantă este gândirea pozitivă, pe celălalt palier sunt acei tineri care sunt fermecați de minciunile propovăduite, iar plătind pentru cursuri de „dezvoltare personală” nu fac nimic altceva decât să-i „dezvolte” buzunarul vânzătorului de iluzii. Și ne lovim de un alt paradox: trainerului face bani oferind niște sfaturi despre cum să-ți gestionezi banii inteligent – sau cum era gluma aia cu „bagă doi lei în aparatul magic si-ți zice dacă ești prost”.

P.S.: a nu se confunda discuția aceasta cu discuția despre terapie și consiliere psihologică, unde – într-adevăr, nu întotdeauna – se discută (și rezolvă) probleme reale (dar și în lumea terapeuților sunt destule „uscăciuni” care vând iluzii pe bani mulți).

-Fotografie făcută de mine, lângă Cișmigiu, în ploaie (de remarcat mesajul de pe perete)

Comments

You Might Also Like