Cotidian, Razne

Este imoral să avem animale de companie

septembrie 3, 2016

       Egoismul omenesc ne face creativi. Deseori, când ne este prezentată o problemă morală, găsim răspunsuri evazive sau ne închidem urechile și ochii în fața unui adevăr neplăcut. Cert este că industria animalelor de companie este de-a dreptul macabră (industria alimentară este chiar mai infiorătoare), iar oamenii susțin prin ignoranța și egoismul lor o o industrie ce îmbolnăvește, subjugă și ucide animale.

         Conform RENTCAS (Agenția națională împotriva traficului de animale sălbatice) mai mult de 38 milioane de animale sunt capturate anual în Brazilia, iar 90% mor în procesul de capturare sau în timpul transportului.  Iar acest lucru este posibil datorită societății consumeriste care pune preț pe statutul social – e.g. dacă ai un papagal exotic rar, înseamnă că ai bani. În ceea ce privește libertatea animalelor, consider că este mai mult decât evident faptul că un papagal n-ar trebui să stea închis într-o cușcă. Nici în cazul reptilelor, situația nu se prezintă mai bine. Un studiu britanic ne zice că 75% din reptile mor în primul an de captivitate. De asemenea, pentru fiecare animal sălbatic care reușește să ajungă în casa cuiva, aproximativ 50 alte animale mor în captivitate sau în timpul transportului.

thumb.php

      Dar celor mai mulți dintre noi ne sare gândul la câini sau pisici dacă auzim sintagma „animal de companie”. Din păcate, nici situația acestor animale nu este întocmai „roz”. În cazul animalelor „de rasă/ rasă pură”, procesul prin care s-a creat o anumită rasă a fost prin incest. Spre exemplu, 20 mii de boxeri au variația genetică a unei populații de 70 . Alte rase care sunt extrem de incestuoase sunt: akita, chow chow, bulldogul englez, ciobănescul german, golden retriver, labradorul etc. Pug-ul, o rasă care a devenit tot mai populară în ultimul timp are probleme de sănătate legate de respirație datorită botului turtit (caracteristică dobândită în urma împerecherii controlate). În cazul bulldogului englez – datorită numeroaselor probleme de sănătate – , doar împerecherea cu alte rase îl poate salva. În fine, aș putea enumera mai multe probleme de sănătate ce privesc câinii de rasă, dar cred că e se înțelege unde vreau să ajung.

        Revenind la problema libertății, cred că trebuie să ne întrebăm în ce condiții ar trebui să considerăm că este moral să îngrijim un animal de companie. În primul rând, cred că ar trebui să ținem cont de mediul în care respectivul animal s-ar dezvolta singur, fără intervenție umană (în cazul multor rase de câini, acest prim criteriu ar constitui o problemă). În al doilea rând – dacă am reușit să trecem de primul criteriu -, trebuie să ne întrebăm dacă respectivul animal este într-adevăr fericit, sau pur și simplu nu are de ales. Anumite instincte înnăscute ne fac să ne dorim să avem grijă de copii noștri, dar deseori acest instinct se poate manifesta și în relația cu un animal de companie. Acest instinct ne face să ne dorim să avem în grjă animale pe care le considerăm  „drăgălașe”. Conform unui studiu, trăsăturile pe care le considerăm „drăgălașe” ar fi ochii mari, trupuri dolofane, capuri rotunde piele/blană moale șamd. Fie că vor, fie că nu animalele sunt „folosite” de noi (mai mult sau mai puțin conștient) pentru a ne satisface anumite nevoi psihologice (de unde și problema libertății). Când privim un „animal drăgălaș”, creierul nostru recunoaște trăsăturile care ne trimit cu gândul la propria tinerețe, și se eliberează dopamina (adică simțim plăcere).  Pe de altă parte, același studiu vorbește despre animalele care exploatează aceste nevoi pentru a primi hrană sau a-și găsi un cămin (e.g. câinii din adăposturi). Aceste lucruri sunt relevante problemei libertății animalelor, deoarece nu putem să fim siguri dacă animalele sunt într-adevăr [mereu] fericite alături de noi, sau pur și simplu ne fac pe plac pentru a obține ceva. Atribuim caracteristici omenești animalelor involuntar, și credem că se mulează și ele pe nevoile noastre, dar nu este neapărat cazul. Cert este că nu-i ușor să vorbești despre iubirea de animale și fericire când îți mutilezi animalul de companie(castrare/sterilizare): ce anume te face să crezi că acel animal consideră că e „rentabil” să-și piardă vitalitatea pentru a sta cu tine? Totul se reduce în fond la nevoia noastră de control asupra naturii și a egoismului nostru.

      Așadar, cum anume ar arăta un animal de companie liber ?(însăși sintagma „animal de COMPANIE + LIBER” sună caraghios, dar să trecem cu vederea de dragul discuției)  Cum am spus mai devreme, cred că ar trebui să încercăm să controlăm cât mai puțin respectivul animal (desigur, toți preferă un animal dresat, dar un animal dresat este „bun” în vederea împlinirii unei funcții impuse de noi), să ne asigurăm că are loc unde să alerge, să aibă contact cu alte animale din aceeași specie, să fie potrivit mediului în care trăiește (e.g. un pinguin în Africa nu e întocmai o imagine potrivită) și …să fie cât mai puțin incestuos. De asemenea, ar trebui să fim informați cu privire la modul în care respectivul animal a ajuns la noi în țară și dacă-i priește clima.

     Un argument destul de problematic invocat de așa-zișii iubitori de animale (care în majoritatea cazurilor sunt niște oameni inconsecvenți, naivi și ignoranți) este următorul: „atâta timp cât am grijă de animal, îi fac un bine; sunt un om moral” – da și nu. În multe cazuri, animalul a fost adus dintr-o țară străină/ proiectat genetic/ „depozitat” prin petshopuri pentru ca tu, „omul moral” să poți avea grijă de el. Se naște un cerc vicios, iar animalele devin dependente de „grija” ta, dar totodată industria animalelor de companie le-a „proiectat” să fie dependente de un ajutor extern. În alte cuvinte, naștem probleme iar apoi ne simțim bine când le rezolvăm tot noi – ironic, nu? Eu aș zice că e mai degrabă trist. În fine, problema „iubitorilor de animale” naște multe dileme morale, cum ar fi: „de ce să iubim doar anumite animale? veganii sunt singurii iubitori adevărați de animale? (eu zic că da)”. Un alt aspect trist legat de așa-zișii iubitori de animale este faptul că se implică în concursuri de frumusețe pentru câini/pisici etc. și își pun în pericol animalul pentru a se încadra în standardul impus de un juriu la fel de imoral: totul pentru a obține o diplomă pedigree și a umfla orgoliul stăpânului. Întreaga industrie de „frumusețe” animală este imorală și susține [indirect] eugenismul. Desigur, există și iubitori de animale adevărați, nu neg acest fapt, dar cred că termenul ar trebui să se restrângă la un număr mai mic de oameni – cum spuneam mai devreme, cred că doar veganii se pot numi cu adevărat iubitori de animale, datorită imparțialității lor.

    În concluzie, consider că este imoral să susținem industria animalelor de companie (în special când vine vorba de animale exotice, care nici nu au ce căuta în zona noastră), iar dacă chiar vrem să facem un bine și iubim animalele, cea mai bună variantă ar fi să mergem la un adăpost de câini și să luăm în grijă un câine de acolo [și să devenim vegani?].

Comments

You Might Also Like