Cotidian, Razne

Corectitudinea politica apară criminalii

ianuarie 8, 2017

 

         Propaganda liberală și apărătorii înverșunați ai corectitudinii politice ne pun față în față cu o problemă filosofică discutată în trecut de numeroși filosofi, sociologi și politologi, și anume cum trebuie să interacționăm cu cei intoleranți – sau trebuie să fim toleranți cu cei intoleranți (sau intolerabili)? Ideea care stă la baza corectitudinii politice este că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați. La o primă vedere, nimic nu pare greșit în ceea ce privește această idee, dar lucrurile se complică în momentul când anumite credințe ale oamenilor presupuși marginalizați se întorc împotriva celor care-i apără. Or, în cazul în care acest lucru se întâmplă, în mod ironic, „apărătorii libertății” nu fac nimic altceva decât să apere libertatea celor care doresc să le încalce lor libertatea. Adică faptul că cei intoleranți sunt tolerați, le dă acestora puterea să se dezvolte liber, oprimându-i pe cei care au avut grijă să le ofere libertatea.

         Problema corectitudinii politice este că pune o prea mare valoare pe sentimentele celor „ofensați”, născând astfel o societate de victime care se ascund în spatele unui paravan de ofense pentru a nu se face vinovate de nimic. Iar ceea ce se întâmplă în momentul când oamenii se victimizează constant, apelând la protecția societății este faptul că dialogul încetează să mai existe. Argumentele logice, dezbaterile pe teme importante și studiile sunt oprite dacă există posibilitatea ca rezultatul acestora să ofenseze pe cineva. În mod indirect, acest lucru susține ruinarea unei societăți raționale, iar pe termen lung, o libertate prea mare poate să faciliteze apariția unor grupuri care să răstoarne această libertate. O altă problemă ar fi chiar corectitudinea politică în sine, care în ultimul timp pare că s-a transformat într-o dogmă, într-un sistem totalitar mascat, unde oricine dorește să pună la îndoială principiile sale de bază, este marginalizat și exclus din societate, dezumanizat.

          Am mai discutat într-un articol precedent despre credințe religioase care îndeamnă la crimă și violență și cred că doctrina  corectitudinii politice apără acești criminali, forțându-ne să ne simțim vinovați în cazul în care nu-i tolerăm pe cei ce nu ne tolerează. Într-o conferință despre extremism religios și fundamentalism, Sam Harris aduce un argument solid împotriva fundamentalismului religios. Ceea ce spune el este faptul că nu „extremismul” religios cauzează victime, ci însăși dogma religioasă. Comparând islamul cu jainismul – fiind o religie a păcii, unde respectul pentru pace și orice vietate este dus la extrem; vegetarianismul fiind impus -, Sam Harris spune că dacă un jainist devine „extremist”, nu trebuie să ne îngrijorăm, deoarece cu cât acesta va respecta cu o strictețe mai mare regulile religiei sale, cu atât va deveni mai pacifist, pe când în cazul islamului se întâmplă exact opusul. Așadar, nu extremismul este de vină, ci dogma în sine. (Voi da trei exemple din Coran pentru a vă arăta la ce mă refer când spun că islamul este violent în sine)

4:89 „Ei ar vrea ca voi să nu credeți, așa cum nici ei nu cred, astfel încât să fiți deopotrivă. Nu vă luați dintre ei părtași, până ce ei nu vor purcede pe calea lui Allah! Dar dacă ei întorc spatele, prindeți-i și omorâți-i, oriunde-i veți afla! și nu vă faceți dintre ei nici părtaș, nici ajutor”

   2:216 „V-a fost prescrisă lupta, chiar dacă ea vă este neplăcută. Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi și să iubiți un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah știe, în vreme ce voi nu știți”

4:95 „ Nu sunt egali dreptcredincioșii care rămân în casele lor – afară de cei care au un beteșug – cu cei care luptă pe calea lui Allah, cu bunurile și cu sufletele lor. Allah vine cu mai mult har asupra celor care luptă cu bunurile și cu sufletele lor decât asupra celor care rămân în casele lor [din pricina unui beteșug]. Tuturor le-a făgăduit Allah cea mai bună răsplată, însă Allah vine cu mai mult har asupra celor care luptă decât asupra celor care rămân în casele lor”

 

          În fine, întrebarea ar fi ce ne facem cu oamenii care împărtășesc aceste credințe? Și mai cu seamă, de ce să ne fie rușine să aducem în discuție aceste lucruri, când deseori suntem și noi potențiale ținte ale celor intoleranți? Spre exemplu, în 2008, o femeie care a dorit să promoveze pacea universală, a făcut autostopul prin Orientul Mijlociu și a fost ucisă în apropiere de Istanbul. Concluzia la care a ajuns sora acesteia a fost că de fapt nu se merită să ai încredere în toată lumea. Dar în mod evident, nici un argument nu va convinge un fanatic liberal, care va răspunde criticilor cu apelative precum: „bigot”, „rasist”, „xenofob” etc. În fond, aceste apelative nu-și au rostul, deoarece deseori (cum e și în cazul de față) critica este adusă unei dogme, principiilor care guvernează viața indivizilor, nu indivizilor în sine. Din acest motiv este important să înțelegem relația dintre credința unui individ și acțiunile pe care acesta le săvârșește independent de dogmă. De pildă, un jainist poate să ucidă, dar acest lucru ar încălca principiile jainiste: nu dogma jainistă a fost sursa „inspirației” – același lucru însă nu se poate spune despre un musulman, care are numeroase referințe violente în Coran, care-l pot influența.

         Ceea ce cred că ar trebui să facem ar fi să fim mai atenți cui îi acordăm libertate și pe cine apărăm. De asemenea, corectitudinea politică ar trebui să se bazeze pe argumente logice, nu pe ofense (subiective) și sentimentalisme. Corectitudinea politică naște o societate de victime care la rândul lor pot să ajungă agresori, iar nimeni nu va putea să-i tragă la răspundere deoarece mulțimea va apăra agresorii și libertatea acestora. Până și faptul că am scris un articol pe tema aceasta, îi va face pe anumiți oameni să mă catalogheze drept „bigot”, „rasist”, „cu gândire din Evul Mediu” sau „înapoiat” – lucru de-a dreptul ironic, deoarece cei mai mulți susținători ai corectitudinii politice nu și-au evaluat niciodată credințele și presupozițiile pe care se fondează dogma în care ei cred.

P.S.: Am dezvoltat pe larg discuția despre Islam în articolul acesta: http://www.manuelcojocaru.com/ro/2016/07/21/multiculturalism-si-credinta-moderata-coranul-interzis-prin-lege/

Comments

You Might Also Like