Katharsis

Motivație pentru pesimiști. Despre importanța disciplinei

iunie 3, 2017

 

            Discutam zilele astea cu un amic despre importanța motivației și despre acele perioade din viața noastră în care timp de o săptămână, o lună sau chiar un an ne ieșim complet din formă – atât fizic cât și în ceea ce privește diverse abilități. Mă întrebam ce anume ne determină să ne auto-sabotăm atât de ușor în favoarea unor mici plăceri de moment, dar și despre relația dintre scop, motivație și viziunea de viață pe care o avem. În momentul de față, internetul este plin de articole și videouri de dezvoltare personală, „sfaturi înțelepte”, citate motivaționale și alte astfel de lucruri repetate de mii de ori până în punctul în care nu ne mai mișcă deloc. Iar încurajările de tipul „poți să o faci”, „crezi în tine” sunt de cele mai multe ori ineficiente și nu-și ating scopul.

           În fine, revenind la tema noastră, mă întrebam cum poți motiva un pesimist sau un sceptic, având în vedere faptul că acești oameni deseori nici măcar nu sunt deschiși spre a fi motivați. Fiind și eu la rândul meu un pesimist sceptic, deseori mi-e foarte greu să mă motivez să fac ceva, tăindu-mi singur craca de sub picioare cu un „da’ ce rost are?”, considerând orice scop pe care l-aș avea doar o amăgire sau o exaltare pe care am avut-o la un moment dat. Raportul „rațional – irațional” se inversează constant: dacă în zilele când mă simt motivat, renunțarea îmi pare irațională, totul se întoarce pe dos când îmi pierd motivația. Pare că am dispune de mai multe scări de valori pe care le folosim într-un sens pragmatic pentru a ne justifica alegerile. Astfel, în nici o situație nu „dăm greș” pentru că avem mereu justificarea: „mă antrenez pentru că vreau să ajung sportiv de performanță” este la fel de „rațional” ca „în seara asta nu citesc, vreau să mănânc pizza și să mă uit la videouri cu pisici pe YouTube să râd”. Totul se rezumă la a ne raporta la sistemul de valori „adecvat” situației, și astfel indiferent ce motivație am fi avut într-o primă instanță să facem ceva, renunțăm foarte ușor pentru că avem o justificare solidă în noul sistem de valori.

           Într-un articol intitulat „Screw motivation, what you need is discipline” [La naiba cu motivația, ceea ce îți trebuie e disciplină], am văzut foarte bine punctată o idee desăpre diferența dintre motivație și disciplină: în cazul motivației, depindem foarte mult de stările de moment pe care le avem, pe când disciplina ar presupune să faci ceea ce trebuie (sau în fine, ceea ce știi că vrei – cel puțin conform altei scări de valori) indiferent de starea de moment. Astfel, motorul acțiunilor noastre să nu fie alimentat de anumite stări care fluctuează constant, ci de ceva dincolo de acestea. Avem deci nevoie de un fel de „meta-sistem-de-valori”, care să funcționeze ca motor care dă ritmul stărilor de moment care în mod normal ne-ar determina să ne raportăm la alte sisteme de justificare a acțiunilor noastre, ignorând un anumit țel pe termen lung.

             O sintagmă cheie în această discuție este „scop pe termen lung” pentru că în mod evident, nu putem avea scopuri pe termen lung dacă ne schimbăm constant direcția. Într-adevăr, este [aproape] imposibil să „fim doar într-un fel anume”, adică să rezistăm cu stoicism în fața schimbărilor din viața noastră (mai ales în fața lucrurilor asupra cărora nu avem nici un control), urmărind militărește un scop. Totuși, cred una dintre posibilele soluții ar fi să adoptăm o viziune mai largă care să înglobeze mai multe sisteme de justificare asemănătoare între ele, astfel că nu vom pierde din vizor un scop mai mare nici în momentele în care nu ne simțim întocmai motivați. De exemplu, dacă „scopul mare” ar fi să ajungem atleți de performanță, în momentele în care chiar nu avem sub nici o formă chef să ne antrenăm, am putea să găsim activități tangențiale cum ar fi să ne uităm la campionatul național de x sport, urmărind tehnica sportivilor de top (mâncând totuși o salată sau niște fructe, nu pizza).

                    Pe de altă parte, o altă abordare – mult mai „agresivă”, dar probabil mai eficientă – ar fi să ne ignorăm stările de moment, având mereu în minte o destinație finală care (fie că ne place sau nu) e compusă din fiecare pas pe care-l facem, fiecare alegere. Conform cercetărorilor Yanping Tu și Dilip Soman, obișnuim să ne planificăm activitățile în funcție de zi, cheltuielile în funcție de lună și țelurile în funcție de an[i]. În felul acesta, ne înstrăinăm sinele din prezent de cel din viitor: aruncăm responsabilitatea pe umerii celui ce vom fi într-o oră, o săptămână sau într-o lună în speranța că atunci vom avea starea potrivită pentru a îndeplini o anumită sarcină [neplăcută]. Problema ar fi că nu există o „stare potrivită” pentru a spăla vase, a începe să lucrezi la licență, a-ți îmbunătăți o anumită abilitate sau a te apuca de sport. Indiferent de motivația pe care o avem, mereu e mai plăcut să mănânci înghetată în timp ce te uiți la serialul preferat sau te joci ceva pe calculator, decât să înveți programare. De aceea e importantă disciplina, pentru a pune scopul înaintea stărilor și justificărilor de moment, pentru a cântări mai eficient efectele pe termen lung în ceea ce privește acțiunile și alegerile noastre. Motivația, pe de altă parte, trebuie alimentată constant. În articolul amintit mai sus, motivația e comparată cu un sprint, nu o acțiune de lungă durată: motivația e încercarea de a te convinge că ești în starea potrivită să faci X lucru, pe când disciplina presupune să faci acel lucru chiar dacă nu ești în „starea potrivită” (în ceea ce privește disciplina, am scris un articol despre cum să ne clădim o rutină în care să incorporăm obiceiuri benefice).

            Așadar, pesimiștii n-au nevoie de motivație pentru a se urni din loc, ci de o disciplină care va funcționa indiferent de starea de moment sau viziunea de viață. Un „motor” care ne pute cu siguranță pe toți în mișcare – fie că vrem, fie că nu – este viața în sine, presiunile sociale, nevoile. Nu e nimic mai „motivant” decât constrângerile exterioare, așa că disciplina ne-ar ajuta să evităm momentele constrângătoare impuse, tocmai constângându-ne de bună voie pentru a ne îndrepta în direcția dorită. Dacă tot trebuie să muncim în viață, măcar să muncim în domeniul ales de noi – iar acest lucru de cele mai multe ori nu poate fi realizat decât dacă avem o rutină sănătoasă, adică disciplină.

Comments

You Might Also Like