Jurnal, Razne

„Se merită” să fac o facultate? Beneficii, dezamăgiri și depresia post-facultate

iulie 4, 2017

 

De la bac la facultate

 

           În 2014 terminam a 12-a și trebuia să mă gândesc ce urma să fac mai departe. Nu m-am rupt niciodată cu învățatul și prin clasa a 8-a am atins „apogeul” când am avut în jur de 200 absențe nemotivate. Cu toate astea, am luat premiul 1 în a 12-a și am luat note ok și la bac (8.60 istorie, 9.70 filosofie, 9.80 lb. română) având în vedere că n-am învățat mai mult de 2 ore acumulat la toate materiile și că înainte de examene mă jucam Starcraft II până la 4-5 dimineața. În schimb, ceea ce aș zice că a contat a fost interesul meu real pentru anumite subiecte, adică ceea ce am făcut în plus în timpul liber. Școala – așa cum se întâmplă mai departe și cu facultatea – este doar o platformă care-ți oferă niște informații de bază care să te ghideze în căutările personale. De la orele de filosofie chiulea toată clasa, că mai nimeni nu era interesat, așa că trebuia să plec și eu acasă. Cred că am făcut tot anul vreo 4-5 ore de filosofie în total, din care 2 au fost rezervate pentru teze. În fine, când i-am zis profei că vreau să dau bacul la filosofie a zis că nu mă lasă, că o sa-l pic sigur. Mi-am văzut de treabă, și am luat o notă ok (am greșit doar o întrebare grilă). Țin și acum minte că am scris ceva despre Nietzsche și Platon – autori pe care i-am studiat singur în timpul meu liber. Ideea e că dacă m-aș fi așteptat ca școala să-mi ofere garanția că voi trece acest examen, aș fi fost de-a dreptul prost și probabil aș fi picat bacul.

 

Cum să profiți de anii de facultate

 

               Cam așa stau lucrurile și la facultate. Evident, în funcție de facultate, profil și specializare, lucrurile diferă. Inițial voiam să dau la kinetoterapie sau psihologie. Mereu mi-a surâs gândul că voi ajunge terapeut, că o sa ajut în vreun fel oamenii să-și îmbunătățească anumite aspecte din viața lor. În fine, mă bătea gândul să dau și la drept, dar apoi am ales pe ultima sută de metri filosofia. Am intrat cu așteptări mari, am fost apoi dezamăgit, am vrut să renunț de zeci de ori și spre finalul anului 3 nu știam cum să fac să mai trag de timp. Cred că deabea în anul 3 am înțeles exact cum stau lucrurile și care este de fapt rolul unei facultăți. Țin minte că în anul 1 profii ne ziceau să venim după ore la consultații dacă avem anumite nelămuriri și ne îndemnau să participăm la conferințe cu lucrări. Mereu mi-a displăcut mediul academic și încă sunt de părere că dacă nu ieși la un moment dat din sfera academică, îți pierzi timpul. Însă dacă privești aceste conferințe ca pe niște exerciții care te ajută să-ți pui ordine în gândire sau ca pe niște teste de maturitate, atunci cred că sunt bine-venite (plus că pot ajuta la CV). În ceea ce privește consultațiile, regret acum că nu m-am dus la nici o oră. Îmi dau seama că aș fi progresat mult mai repede dacă vorbeam direct cu un profesor specializat pe o anumită temă decât să încerc să-mi dau singur seama ce înseamnă „sein” , „seiendes” și „Dasein” la Heidegger.

               Un alt lucru pe care trebuie să-l ai în vedere încă de la început este faptul anii studenției sunt probabil ultimii ani în care ai timp să „te descoperi pe tine”, indiferent ce o fi însemnând asta. Sunt ultimii ani în care-ți permiți să citești ce vrei, să ai un program lejer, să călătorești – deci să experimentezi. Sunt desigur și studenți care lucrează din timpul facultății, dar dacă există posibilitatea să nu o faceți, eu aș zice că mai bine amânați câțiva ani treaba asta, că oricum aveți o viață întreagă înainte să tot munciți de la 9 la 5 zilnic pentru a vă putea plăti chiria (și cam atât). Așadar, ce e de făcut în timpul liber? Cât mai multe evenimente din domeniul de interes, participări la conferințe, workshopuri, traininguri, voluntariat, internship, asociații studențești, citit la greu – nu de alta, dar dacă nu faci lucrurile astea în perioada studenției, nu prea vei mai avea ulterior ocazia să o faci. Plus că vei observa când mergi la un interviu pentru un job că diploma de licență contează foarte puțin spre deloc. În schimb, ceea ce contează e activitatea de voluntariat și internshipurile, faptul că te-ai implicat, că ai un soi de experiență.

 

„Dar foarte mulți studenți nu ajung să lucreze în domeniul pe care-l studiază!”

 

             Da, mulți studenți consideră că facultatea a fost o pierdere de timp și bani pentru că n-au făcut-o cu plăcere și din cauza asta nu și-au dat interesul să lucreze în plus în timpul liber. Gândiți-vă câți absolvenți ies pe porțile facultăților din România în fiecare an și cum fiecare crede că el/ea este îndreptățit/ă să primească un job pe măsură doar pentru că a frecventat niște cursuri timp de 3 ani. Trebuie să existe un criteriu de departajare, și în cele mai multe cazuri angajatorii vor puncta activitatea independentă a studentului. Dacă aplică 100 de studenți pentru un job și toți au studii identice, în mod evident se vor puncta lucrurile care ies în evidență. Așa ajung absolvenții facultăților umaniste să lucreze în cu totul alte domenii. Și așa cum nici în liceu nu era suficient să rămâi pe „linia de plutire” (adică să depui un minim de efort), nici după ce termini facultatea acest mod de gândire nu te va duce prea departe.

             Iar în ceea ce privește celebrul argument conform căruia „poți să înveți și singur acasă lucrurile alea” aș zice că este foarte important să-ți setezi înainte un țel clar pentru a vedea ulterior dacă poți să realizezi acel lucru de unul singur sau nu. De asemenea, argumentul funcționează doar în anumite cazuri, în timp ce în alte situații nu funcționează deloc (nu poți să ajungi medic fără o facultate de specialitate). Tot așa și în cazul științelor umaniste, dacă vrei să ai o cunoaștere superficială a anumitor idei poți să studiezi independent, dar nu vei putea să înțelegi cu adevărat anumite detalii decât dacă te consulți cu un specialist. Iar în anumite cazuri nu vei înțelege absolut nimic – sau în fine, vei înțelege total greșit – dacă vei încerca să înțelegi de unul singur anumite lucruri. Mai există desigur și aspectul social al facultăților, experiența confruntării dintre idei, relaționarea și dezbaterile care probabil sunt cele mai importante. În filosofie, drept, psihologie, artă ș.a.m.d. în lipsa dezbaterilor poți să trăiești toată viața cu anumite convingeri total deplasate. Dialogul și contactul direct cu oamenii care studiază în același domeniu sunt absolut cruciale pentru o maturizare completă și o înțelegere profundă a temelor studiate.

 

Depresia post-facultate

 

       Așa-zisa depresie post-facultate se aseamănă cu depresia post-liceu. Știm cu toții cazuri concrete de elevi sau studenți străluciți care aveau 10 pe linie, dar s-au ratat complet ulterior. De ce? Pentru că atât școala, cât și facultatea îți oferă un cadru artificial în care ești evaluat în funcție de ceea ce știi. Apoi îți dai seama că angajatorul nu dă doi lei pe cunoștințele tale despre filosofia germană de secol XVII, istoria artei sau literatură comparată și că mai degrabă ar vrea să știe dacă poți vinde un produs, atinge un target sau dacă „reziști stresului” (o să auziți sintagma asta până o să vă iasă pe nas). Evident, există o portiță de scăpare pentru „puținii norocoși” care și-au pregătit terenul încă din anul 1 (sau chiar din liceu) și care își vor găsi un job în domeniu unde contează cunoștințele de filosofie germantă de sec. XVII, istoria artei sau literatură comparată. Piața cere și oameni care au cunoștințe în domenii „nișate”, doar că locurile sunt limitate – sau „rezervate” pentru cei care și-au dorit cu adevărat să fie acolo și au muncit pe măsură. Așa-zisa depresie post-facultate nu este resimțită de cei care s-au pregătit încă din primul an pentru jobul/domeniul preferat.

Se merită să dau la facultate?

 

          Eu unul zic că perioada studenției este o comoară pentru cei care o știu valorifica. Da, este un lux și nu oricine își permite să o facă, dar dacă ai ocazia să o faci, nu-ți bate joc de acești ani. Pe bună dreptate, dacă vrei doar să tragi de timp pentru că ești incert și vrei să profiți de ocazie să mai tragi niște beții zdravene încă 3 ani, mai bine nu te complica (și nu-i complica nici pe ai tăi). Un alt aspect pe care nu l-am menționat este faptul că pentru studenții din provincie, experiența studenției nu se reduce strict la cursuri și seminarii, ci înseamnă un plus de independență. Astfel, trecerea de la adolescent la om matur se face treptat. Înveți valoarea banilor, a timpului, înveți să te îngrijești singur și-ți formezi o disciplină. Chiar dacă ulterior te întorci în orașul natal, nu strică să vezi ce înseamnă să trăiești într-un oraș mai mare (mai ales dacă vorbim despre capitală sau străinătate), să vezi cum se mișcă lucrurile la „nivel înalt” și să-ți faci relații care te pot ajuta să-ți găsești un job în domeniul ales. Desigur, dacă dispui de o sumă de bani și ai cunoștințele necesare să-ți începi o afacere (și chiar îți dorești asta), probabil că facultatea este o pierdere de timp.

            Ceea ce-ți oferă facultatea în schimb este un paravan care te protejează de „lumea reală”, dar care-ți dă voie să tragi totuși cu ochiul să vezi ce e dincolo. Totul e să nu te păcălești singur, să crezi că vei fi evaluat după facultate în același mod în care ai fost evaluat în timpul studenției. Asta e cea mai mare greșeală și din cauza asta majoritatea studenților sunt dezamăgiți după ce termină facultatea. Ceea ce poți să faci în clasa a 12-a este să te orientezi spre facultăți bine cotate, să te interesezi ce cursuri se fac și ce profesori predau, ce relații au facultățile respective cu alte facultăți din țară sau din străinătate și în ce fel este informația pe care ți-o predau acei profesori relevantă pentru viitoarea ta „carieră”. În ceea ce privește alegerea mea, știu că în 90% din cazuri angajatorul nu mă va întreba ce a zis Platon, Kant sau Hegel despre X sau Y lucru, dar acest lucru nici nu a contat atunci când am fost la interviuri pentru job deoarece am deprins alte skilluri din facultate care m-au ajutat să mă evidențiez printre candidați (e.g. gândire critică, logică).

          Un răspuns scurt la întrebarea „se merită să fac o facultate?” ar fi „da”, dar răspunsul capătă diferite nuanțe de la caz la caz. Evident, dacă vrei să ajungi medic, nu ai de ales, trebuie să faci o facultate. În schimb, dacă vorbim despre științe umaniste, trebuie luate în calcul toate lucrurile pe care le-am discutat mai sus.

Comments

You Might Also Like