Cotidian, Razne

Criza valorilor în capitalism – sau nevoia de etic între cerință și ofertă

octombrie 17, 2017

         M-a obsedat mereu ideea unui viitor îndepărtat în care oamenii vor ceda în fața fluxului de informație pe care trebuie să-l digere pentru a putea funcționa într-o societate care se dezvoltă cu o viteză amețitoare. Ca într-un scenariu science fiction, mă gândeam ce memorie ar trebui să aibă un antropolog din 2200 pentru a înțelege istoria omenirii de la început și până în 2200, având în vedere faptul că o scurtă etapă a istoriei numită „2000-2017” ar fi suficient de densă încât să umple zeci de rafturi (sau poate chiar biblioteci) cu rapoarte, statistici și informații. Mai departe, dacă vom spune că putem rezuma această perioadă la anumite evenimente, cărți, autori sau personalități cheie, întrebarea ar fi ce anume ar trebui să considere acest antropolog din 2200 relevant pentru această perioadă de timp – adică care ar fi momentele definitorii, și mai ales de ce?

          Aici însă consider că ar apărea o primă problemă, și anume faptul că lucruri care au schimbat cultura, respectiv istoria au avut un impact în ciuda faptului că nu au oferit un „adevăr”. Adică „adevărul” (sau valoarea / prețul) anumitor obiecte, personalități sau evenimente nu a fost definită de anumite calități „în sine” a acestora, ci mai degrabă acestea au fost percepute ca fiind „adevărate” ( adică au fost catalogate drept „cultură înaltă”/ apreciată) deoarece erau valoroase. Adică nu adevărul întemeiază valoarea, ci valoarea unui obiect conferă acestuia calitatea (sau mai degrabă aparența unei calități) de adevăr. Or, aici intervine criza valorilor în societatea capitalistă – și în sensul acesta am putea vorbi despre o angoasă a anihilării identității culturale personale în capitalism.

Ideea că te vei „mântui” prin muncă intelectuală în sistemul capitalist este o amăgire având în vedere faptul că nu dispunem de vreun criteriu pe baza căruia să împărțim clar „cultura joasă” de „cultura înaltă”, iar un bun promotor poate face dintr-o persoană fără nici un fel de talent vedetă. Desigur, este vorba de o „mântuire” ce se împlinește în urma confirmării din partea celorlalți cu privire la valoarea pe care o aduci în joc într-un cadru predeterminat. Dar binecuvântarea capitalistă – adică piața liberă – este totodată un blestem, deoarece concurența nu trece printr-un filtru etic. Și ce filtru etic ar satisface numeroasele culturi ( respectiv subculturile) și sistemele de valori cu care operează acestea? Însă avem fără îndoială nevoie de un filtru al valorilor, care să stabilească aproape într-un mod totalitar „ce e bine și ce e rău”, pentru a promova „valorile înalte” în favoarea celor joase.

Dialectica pieței însă îl face pe consumator rege – dar asta având totuși un cost. Consumatorul alege ce conținut va fi promovat ulterior pe piață, iar pe baza alegerilor consumatorilor, piața îi îngrădește însăși pe consumatori să „guste” doar din ceea ce la nivel larg e acceptat ca fiind „valoros”.Pare că alunecă totul într-un determinism ce ne obligă să ne întrebăm „cine a fost primul, oul sau găina?” – adică cerința sau oferta? Desigur, putem face regresii la infinit, dar acest lucru nu ne-ar ajuta prea mult să înțelegem fenomenul valorii în cultură.
Problema însă în momentul de față este legată de această imposibilitate de a pătrunde în acest cerc vicios. De vreme ce ai intrat în horă, trebuie să joci ca „ei” – adică să te adaptezi pieței. Dar odată adaptat la un sistem de valori bolnav, mai putem spera să-l schimbăm?

Cred că boala viitorului va fi o angoasă cauzată de o imposibilitate de a ne mai situa în istorie. Ceea ce consituia odată un reper valoric [trans]cultural poate să cadă dintr-o dată în marea de alternative: ratingul scade, piața se schimbă și valorile se inversează. Deasta mă întreb dacă în 2200 se va mai citi Bukowski, Dostoievski, Philip Roth,Camus, Cărtărescu sau Pleșu, dacă se va mai asculta Led Zeppelin sau trupe indie din 2000, Vama Veche sau Enescu, dacă ceea ce noi considerăm acum de la sine înțeles ca fiind „mișto”, o să mai reprezinte măcar o notă de subsol într-o carte de antropologie din 2200. Iar acest lucru se resimte și acum: explorezi internetul câteva minute și descoperi comunități online, melodii sau personalități care sunt urmărite de milioane de oameni fără ca tu să fi știut că acestea există. Fluxul de informații ne închide într-o istorie irelevantă, iar încercarea de a deveni relevant (încercarea de a deveni creator de valori/ conținut) este sortită eșecului din start, căci vei sfârși ca fiind „un altul”. Evenimentele, personalitățile, ideile și obiectele culturale din trecut sunt „ucise” sau „înviate” de promotori, concurând într-o dimensiune anistorică și lipsită de repere valorice, unde coloșii literaturii universale sunt nimiciți de un bestseller care a apărut peste noapte doar ca să cadă ambii în aceeași groapă ulterior, devenind irelevanți în fața dialecticii pieței capitaliste.

Astfel, angoasa capitalistă este sentimentul de capitulare în fața unui sistem ce-ți oferă speranța relevanței în cadrul unei culturi, dar care dezamăgește prin lipsa de criterii în baza cărora anumite obiecte sunt „conservate” (sau arhivate) drept obiecte valoroase pentru respectiva cultură. În sensul acesta, arhivele culturale se schimbă mereu iar personalități considerate la un moment dat marcante pentru cultura unui popor pot să ajungă ulterior detronate (irelevante) strict pe baza principiului cerință – ofertă. Capitalismul definește valorile culturale, iar eticul [încă] nu poate direcționa ceea ce se cere și ceea ce se dă – și nici nu decide ceea ce va fi considerat ulterior moment definitoriu al unei etape istorice.

Comments

You Might Also Like